„Andone vine luni** să negocieze cu Copos!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Zilele lui Ioan Andone la cârma lui ȚSKA Sofia sunt numărate.
Tehnicianul are mari probleme în Bulgaria după ce suporterii
echipei sale, nemulțumiți de jocul lui Pancu și compania, au intrat
pe gazon și au întrerupt meciul de la Mezdra.

După ce George Copos a declarat că și-l dorește pe „Fălcos” pe
banca „feroviarilor”, Gigi Corsicanu a dezvăluit că antrenorul va
sosi luni în România, pentru a negocia preluarea băncii tehnice a
Rapidului.

„S-a discutat cu Ioan Andone și chiar eu, personal, am
discutat cu el. Andone o să vină luni în țară și o să se
întâlnească cu domnul Copos. E clar, din moment ce vine în România,
nu? Nu putea să semneze prin telefon, trebuie să discute toate
detaliile”,
a declarat Gigi Corsicanu’ la Sport Total
FM.

„100% Rednic nu vine la Rapid”


„Pe asta cu Mircea Rednic nu o cred și le transmit tuturor
suporterilor rapidiști să nu o ia în seamă. O spun 100%. Haideți să
încheiem subiectul Mircea Rednic, pentru că nu are rost. El nu va
veni la Rapid”
, a mai spus președintele Ligii Suporterilor
Rapidiști.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital!  Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele stimulatorului cardiac' 😲
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele…
Decizie fără precedent în fotbal: naționala aflată pe locul 15 în lume a convocat un amator!
Decizie fără precedent în fotbal: naționala aflată pe locul 15 în lume a convocat un amator!
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică + Ce au hotărât medicii în ”celula de criză”
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică +…
Ion Iliescu va fi înmormântat în cimitirul Sfânta Vineri! Și-a pregătit locul de veci
Ion Iliescu va fi înmormântat în cimitirul Sfânta Vineri! Și-a pregătit locul de veci
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…